Interviu
Întrebarea-i simplă, luaţi-vă de mînă:
Ce bucurii v-a adus limba română?
Mihai: Nu ştiu, sunt un om tăcut.
Cred c-a scos din mine materie stelară şi valuri de rime
ce-au pus în mişcare un mecanism romantic cu oglinzi patetice
în care chipul de lut îşi face operaţii estetice,
cuvîntul m-a şefuit pe dinăuntru
şi acum infinitul alunecă prin mine armonios
de jos în sus şi de sus în jos
în timp ce-o ţin în braţe pe Veronica…
Sunt fericit, chiar dacă pentru alţii asta nu-nseamnă nimica.
Ionică : D-apoi pentru mine a făcut şi mai mult bine--
a-ntors înapoi rotiţele fine ale putrezirii
şi iată-mă zburdînd prin papuşoi cu băieţii
conectat la toţi ştiuleţii
prin care simt plăcerile vieţii
gol puşcă şi nevinovat
căci limba română m-a purificat
şi mi-a dat un duh de tei cu opinci şi motocei
care umblă prin poveste scuturînd praful,
dereticînd memoria, reparînd o masă ori un scăunel
pe care copilul, urcîndu-se, devine măricel.
Tudor: Eu mă tot plimb cu bastonul în mînă
pe străzile lungi din limba română
mărginite de copaci bătrîni plini de idei
a căror gheară lemnificată culege din cer
principiul efemer
şi îl dilată pînă devine primăvară
descheiată la inimă, sprințară,
daţi-mi un lemn uscat de prun pe care să mă odihnesc
cu versurile fluturînd pe-afară,
cu inima presată în cărticica de seară
indulgent
ca un preot de ţară.
Nichita: V-am spus de-atîtea ori: limba română e-un curcubeu de licori
şi fiecare se-mbată-n felul lui
unul mai drept, altul mai şui
unul dînd iama între forme rotunde
altul între pătrate reci
important e să petreci
pînă se face seară sau altceva,
mult mai adînc şi mult mai ciudat
ca o turmă de lei negri care te răpesc din pat.
Hortensia: Aş putea s-o compar cu o mînăstire
în care găseşti purităţi de gîndire
senzaţii de mireasă ce trăieşte într-un poem respirator de voal
extins lateral în balconul Julietei
unde Luna şi-a lăsat veşmîntul de călugăriţă să crească şi să tot crească
cuprinzîndu-ne în intimitatea lui femeiască
plină de cute lirice protectoare
de pliuri misterioase în care germinează
toate ciudăţeniile orei de mărturisire.
Marin: Mi-a adus alinare în ultimul ceas, a fost mai puternică decat morfina
a uns pragurile, a deschis coada unui păun
care s-a dovedit a fi Eul meu bun
a ţinut lumea atîrnată într-un fir de mătase
ca să-mi termin versurile fricoase
mi-a pus în cîrcă o posteritate cu spirale de nestemate
ce pătrund ca tirbuşoanele în materia cenuşie
destupînd minţi din care prostia iese
tîrîş-grăbiş.
Matei: M-a făcut să mă simt ca D’Artagnan călare pe uragan
slujind fermecat împreună cu ceilalţi trei o Regina prigonită,
vorba e filamentul care aprinde fiinţa în bezna infinită
uneori ca un fulger, alteori ca o lumînare-
m-am simţit în stare sa produc scîntei
ciocnindu-mă de densitatea ei
şi să trag un apus de mătase fără sfîrşit
din pălăria cu gînduri fine pe care mi-a dat-o de ziua mea
s-o port la rău şi la bine pînă cînd mi-o va lua
Vîntul…
Dosoftei: Adormiţii mei,
eu am vegheat la poarta de ceară prin care limba trecu spre voi
pe patrafire, prin filtre de aur, respirînd tămîie, încrezătoare,
plină de iubire
aducînd veşti despre nemurire de pe tărîmul mitic
unde gemenii voştri albi, orbi, surzi şi muţi
aşteaptă să fie născuţi
de fiecare dată cînd deschideţi gura
hrănind oglinda, aburind colinda, inghesuind totul în ultima lacrimă
care ne sudează.
Ioan Luca: Limba noastra mi-a făcut toate mofturile, m-a răsfăţat
mi-a adus scrisori de la zei care-au acceptat
să-mi fie personaje, să tragă la jugul literaturii
stîlcind cuvintele de dragul unui zîmbet omenesc,
mi-a pus pe scena întreaga gîndire
sub o instalaţie electrică ce trimite impulsuri
în toată sala,
m-a lăsat să intru în ecou şi să iau de-acolo cît pot căra în
spinare
şi unde m-am întors din nou
ca s-o iau pe Mamiţa, tanti Miţa
şi Mam'mare
George: Limba noastră are greutate,
partea ei gravă scrîşneşte în tot regnul mineral
şi capul meu de peşte o aude plîngînd atît de aproape
încît inima se udă şi ţîşneşte sfărîmată printre pleoape
zgîriind tot traseul.
Oricum, ar trebui să murim în apă, cu ochii deschişi
alunecînd la fund ca nişte embrioni urîtţi de plumb
dacă limba nu ne-ar ţine la suprafaţă
proptiţi în Columna lui Traian prin care sugem viaţă
din corpul ei plin de cicatrici.
Georgica: Am folosit-o ca decor prin care au trecut în zbor
momente vesele si triste
care m-au scos din tiparele pesimiste
şi m-au pus la zvîntat în calea toamnelor mele imprimate
cu modele naturale, răcoritoare
într-o inversare demiurgică, mirabilă, cu greierele
şi dacă mă vedeţi sărind prin iarbă
să ştiţi că sunt Eu
înhămat la Curcubeu.
Demetru: Daţi-mi voie să mă joc cu aceasta materie plastică
flexibilă, sensibilă, muzicală, colorată
care-ţi permite să te legeni
într-o Fucksiadă totală cu tine insuţi
şi cu tot restul lumii făcîndu-i să spere chiar şi pe nebunii
spînzuraţi de cîte un vers
că există libertate-n Univers,
limba asta-i făcută din furnici care ne gîdilă peste tot
intră prin crăpătură în Literatură
şi o mărunţesc ca pe un condiment specific
Românesc.