Un acces de înălţime
In flora montană s-au născut primele cuvinte atingeri cu cerul cu nevoia de coerenţă a zeilor într-o generaţie spontană de boabe roşii care strivite-n cerul gurii provoacă logoree alpină mâncărimi verbale când tăcerea albastră rămasă-n vale se vede de sus ca o invitaţie la sonorizare. Vrei să-mparţi povestea în silabe s-o treci prin gură să-i dai ritm şi măsură în lanţul pulsului. De când timpului îi cresc frunze ţepoase care indică fiecare secundă în toate direcţiile o explozie o împrăştiere a prezentului prin teritoriul pietros, rocile în prezentaţie craniană cu creştetul cristalin vizibil plin de vene minerale se presimte naşterea în orificiile astupate cu iarbă culmea de cuarţ a secolului e plină de semne premergătoare. I-a luat gnoza, grohotişurile de capete luminate se rostogolesc spre prăpăstii inventate, Când începi să-ţi focalizezi zilele prin lentile evocatoare te simţi imens cât Buddha încercând să suplineşti eleganţa prin grandioasa inerţie. Se adună electricitate în vârful pinilor, este o dragoste care se salvează singură prin efecte magice prin discuţii aproape culinare prin teorie. Legare de nume în iarbă o cununie vegetală cu foşnete, în guşile smălţate de şopârle este o odihnă pentru frumuseţe, o odihnă şerpuită în care stau organele cantr-un leagăn cu nestemate. A fost o gaură în nuntă şi de-acolo s-au deşirat nevestele, mormane de bumbac acoperă crestele. Ele arată ora cu mături şi polonice, ele scot orele de la cuptor rumenite-n matrice. Au fost părăsite la înălţimi ameţitoare cucoane cu fisuri roz în auz poate din cauza asta mi-e frică atunci când mă cocoţ pe scară să iau lumină din pod, să înviez casa, să scutur muntele de praf de fiare sălbatice de moarte lucidă cu licurici de icoane umflate de ploaie diformităţi care ar putea afecta reputaţia sfinţilor trăitori prin fotosinteză dătători de oxigen purtători anonomi de proteză de brad de stejar de ulm de nuc.
Purtam adânc
Purtam adânc un încălţător cunoscător de piele fină, trăiam prin pânză ca să-mi cuprind biografia scrisă-n japoneză. Pur ad, pur şi simplu se erodează limba şi dă la iveală ruinele latine. Aşa şi cu mine, topindu-mă uşor -uşor o să rămână pe dulapul din hol un încălţător aducându-mi miile de picioare transparente de pe drumuri. Cultivam cuvintele în jurul Mării Moarte pe vremea când aparatul logic se oprise la zero. ,,Inainte" şi ,,După" s-au născut simetrice lipite la cap cu sânge care nu se alterează. Naturalul meu abia de curând a ajuns în natură--soţia neagră de sub arătură. Abia acum zilele vâjâie de sub pătura cu buruieni le aud frângând viitorul: trebuie să scriu ,,înger" înainte de a mă semna? Atâta ambiţie de a fi utilă--încălţătorul din mine creşte se hrăneşte e antropomorf am călcâie-n burtă. Pe zeul cel mai umil, tocmai pe el nu-l găsesc sus în Pantheon, nici măcar la etajul de gheaţă, nici măcar la stelarul balcon, are obiceiul să umble prin piaţă cântând la acordeon, are obiceiul să facă pe obiectul, să se imite, să gândească printre pietre, liniştitor. Singurătatea se măsoară în centimetri. Pu a, e probabil numele celei ce protejează pierderile care nouă ni se par irecuperabile şi care nu fac altceva decât să umple tiparele de jos ale fericirii pe care o numim durere, Pu a ştie că a dispărut un încălţător şi că el va reveni mai târziu ţipând şi agăţându-se de ţâţă cu o slabă aură umană în jurul capului--un cap format după canoane. Faptele se leagă, lipsa zeului şi existenţa certă a încălţătorului devin sinonime, animismul se autosusţine. P, aşa arată un încălţător sau dacă vreţi o literă sau orice alt obiect folositor desenat de odor, un întrerupător de poezie şi un început delicat de bătrâneţe, un început de dezalfabetizare când sunetul capătă alte feţe.
Printre miresme de zmeură şi căpşuni
In vârful sufletului Septembrie plină cu aer cald care îngheaţă de la margini aproape ca o pisică ruginie înfoiată cu ochii tremurători de verzi o să sară, o să sară în poiată, în bucătăria de vară cu dulceţuri puse la fiert. Culori obeze obsedate de siluetă păşesc pe aţe de lumină, se-apropie sfârşitul fetelor şi moartea voastră în grădină a deschis ochii condensaţi--de departe crezi că cineva a scăpat pe jos două bucăţi de zahăr candel supte în care lumina este trasă cu de-a sila--şi coada ei care înconjoară pământul făcându-l să semene cu un ghem de sfoară a fost cuprinsă de tremurături. Satul se topeşte în cercuri de ploaie, privirea e apărată de ochelarii-scut ai ferestrelor, nevestele culcate sub muşcate reproduc un paradis evanescent peretele văruit e o Grecie pustie în care icoana se plictiseşte: a fost luat un individ fără rude de gradul doi şi proiectat în nemurire să abordeze delicata temă cristică şi să ne redea prin răsuflarea lui împarfumată memoria artistică. Titlurile se vor îngălbeni şi vor cădea, presimt asta în intuiţiile mele laterale ca nişte ochi de melc pe sub frunzele încă proaspete. Am băgat cuvintele unul într-altul ca o păpuşă rusească arată ultima deschidere a gurii în apă, o bulă cu toată spovedania în ea se ridică. Şi-apoi să nu vă închipuiţi că ar pute să se întâmple ceva dramatic: am picioare de rezervă, mâini de rezervă, cap de rezervă şi niciodată nu plec de acasă fără ele de multe ori le folosesc în vis pentru situaţii limită dar sunt încă noi-nouţe şi uşor de adaptat în partea maternă a cărnii legăturile sunt straşnice garniturile n-au fisurat. Vocile joacă singure în aer ies aburi din ziar câinele ocupă exact spaţiul său încolăcit sub balansoar--e un om regresiv pe care nu-l mai interesează politica şi după această scurtă pauză îmblănită va deveni probabil o gospodină cu ochi blânzi văzută din spate în bucătăria de vară printre miresme de zmeură şi căpşuni ocrotind într-o crustă de zahăr ovală ziua sfântă de Luni.
Ici şi colo în subconştient
Nişte gemene umblă cu oglinda fac demonstraţii intră una-ntr-alta prin straniile intersecţii ale frumuseţii lor cu două feţe, două talii citadine cu un singur bazin de cadână ori patru picioare sub şoldurile unduitoare agăţate ca un candelabru de coloana vertebrală toţi întoarcem capul de frică să nu luăm vreo boală vreo epidemie occidentală ele rup iubirea în două profile care pe gâtul subţire formează potir, gura alungită se întredeschide exalând o tămâiată umezeală de cimitir , se opresc să mănânce şi mâncarea capătă trup ( două căprioare au rupt-o la fugă urmărite-n spirală de un singur lup) apoi ele pot să-şi răsucească-n fel şi chip membrele ţinându-se de uşi--se cunoaşte de la o poştă că au fost cândva păpuşi, se înmoaie la soare şi când se sprijină se contopesc provacând insolaţie celor ce le privesc. Pluralul comunist şi singularu capitalist îşi pierd specificitatea, inima de băiat a soţilor îşi intensifică activitatea. Ei se înfurie şi coame li se face ţepoasă vor trebui să-şi lase copitele la uşă când ajung acasă, nimeni n-are nici o vină că de-acum încolo vor fi ritmic izbiţi de rimă, izbiţi de rimă, izbiţi de rimă. Doamne, cum se multiplică paşii cum se infiltrează cum devine totul un pleonasm carnal între clepsidre de sticlă înaltă în care vremea de mult stagnează ele produc dupăamiază galbenă şi roşie uşor de digerat călduţă ele zboară cu aripi de panseluţă se împing din contururile aurii pe care le lasă să cadă ca nişte bijuterii în mărime naturală pe stradă, Albul nostru din jurul somnului se umflă ca laptele înăuntru se distingeau nişterotunjiri trandafirii trecuse un pom înflorit pe acolo sau poate un pictor neatent îşi atinsese pensulele însângerate ici şi colo în subconştient. O înserare în carne şi oase, în jurul liniştii e o linişte şi mai mare, ele urcă pe scări şi treptele se lipesc două câte două ca un acordeon în care infinitul respiră un kirieleison.
Spiritul scrisorilor scurte
E un spirit care râvneşte la ceai din 1773, de la Boston, care de mult putrezeşte în apa sărată. Şi ceaiul trebuie să-l facă o talie înaltă de epocă legată cu funde de fiecare secundă--rude pierdute, culmi scufundate ale pesimismului, pentru cei ce se nasc închişi ceaiul are un efect atât de benefic, întorcând gravitaţia spre origini reuşim să redăm utilitatea scaunului împletit care se leagănă singur în veşnicie şi tuturor lucrurilor mărunte care atârnă ca nişte brelocuri de voinţa noastră fleşcăită. Ay, s-a rupt Britania de America, cineva a tăiat cu foarfeca noaptea trena colonială toată strălucirea a rămas pe Noul Continent tivul de nestemate răsădite pe coastă. Tot patriotismul pentru liniştea domestică, toată energia pentru ziua recunoştinţei, toată mândria pentru curcan, nouă europenilor nu ne mai rămâne decât să trimitem visurile peste ocean din pepiniera asta de Crişti. Către Ierusalim către Vatican către măruntaiele împrăştiate ale Bizanţului, pace. Par scurte scrisorile biblice în raport cu mesajul lor infinit. De mult de tot când râsul meu s-a blocat am înţeles ce important e ceaiul ca o lungă trecere a unui râu parfumat printre ţărmuri ce se refuză singure, o frică similară cu cea a continentului virgin în care pistolarii au cultivat pelin. Am învăţat să-mi revărs durerea mecanic precum chiuveta, curge din glande un fel de mătase pală pentru coconii absenţi câte-o piatră mică sufletul înfăşoară: există oare păienjeni demenţi? Să zicem că dintr-un roman trebuie să alegi doar câteva cuvinte să surprinzi mişcarea esenţa fondul genetic al slovei--nu ajungi la poezie? Şi, eliminând rima, eliminând slăbiciunea lirică şi nevoia intensă de ate plânge de a înşira pur şi simplu vorbe de jale unui adresant pe care-l crezi optimist, la adăpost de angoase şi deziluzii mereu strălucitor şi învingător, nu concepi oare o scrisoare?
Să-mi fie de bine
S-a lumint cu versuri şi mi-am dat seama că zbor fiindcă-l prinsesem pe Arghezi de-un picior. Şi cerul era alcătuit din patru lingvistice ape--ferească Dumnezeu ca relicva asta de sidef mişcător să-mi scape! Dedesubt râurile cărau mitologia prin ţara săracă, monstruoasele spinări spirituale pluteau agale şi din când în când făceau o haltă ca să-i salute pe toţi cei care au o daltă ca să cioplească lumea un pic mai înaltă. Modele rupestre de agonie, creaturi cu sânge ocru aşteaptă clipa în care relieful mare se va ridica albastru în picioare şi se vor răci creierii munţilor şi se vor desface tăcerile mov de seară să primească înţelepciunea primară. Chiar dacă infinitul e un pic mucegăit, e autentic şi e ... infinit, capătul fiinţei încă nu a fost găsit, cel ce-şi atinge somnoros Himera primeşte-o palmă zdravănă de la Venera, înaintează, pompează sânge în idee sau cafea şi dimineaţa crapă... S-au limpezit lacrimile duhului şi eu tot mai plutesc prin uterul plin cu cerneală al văzduhului: nu mai erau stele, nu mai era lună, nu mai era săptămână, nu mai rămăsese decât o clipă bătrână care se lăuda că-i viaţă şi mă zgâria pe faţă. Nu simţeam altceva decât un abur uşor de la sufletul care se învârtea la rotisor--pui mic, pui mic, patria ne fuge de sub picioare ca o bucată de slănină neascultătoare. Stăpânele de la Moara Roşie trag noaptea de sub picioarele mâţelor, îmbulzeală şi miorlăituri pe acoperişuri căderi de îngeri întârziaţi, îmi căutam lenea în papuci în capod în formele îmblănite de casnică. Şi cu dârzenie ţărănească tăiam de jurîmprejur un orificiu capabil să vorbească, încercam să mă nasc ca lumea dintr-o lămâie, dintr-o pară stricată, mă luptam cu imaginea s-o răstorn în fundul ochiului moale şi dezvelită, cu trâmbiţa crescută-n jos anunţam o stare de regină bătută cu rubine--deşi n-am mâncat nimic, să-mi fie de bine.
Operaţie de nuntă
Nici habar n-am pe unde m-au tăiat: în jurul inimii pe unde mersese îngerul şi lăsase o dâră fosforescentă sau pe linia roz a feminităţii mele pure pe unde simt nevoia să mâ pudrez mereu cu talc de diamante m-or fi tăiat în lungul ideii mirobolante şi mi-or fi scos gărgăunii ori mi-or fi tăiat prelungitoarele de argint cu care puteam să mă mişc printre sfinţi lejeră turistiferă. De-atunci sunt mereu sub anestezie mă miros toate himerele şi strâmbă din nas voalurile au prins rădăcini în carne şi fac perle toamna în ultimul ei ceas. Retro-retro-retro cu mânuţe de faianţă ţin toate lucrurile mele în această alianţă-balanţă chiar şi pe cele care poartă suflet de stele un milion de sertăraşe în carne şi stupida plăcere de a face ordine duminica în ela. Harta de pe covor indică ţările calde ale pisicii în care emigrez ca să mor o clipă fantastică la geam să mărturisească trecătorii că în ochii lor de sus şi eu plângeam, puteam s-o fac destul de bine întâi rotunjeam chestiile alea amare în mine apoi aşteptam să se topească şi perna umplută cu nori s-o umezească. M-au tăiat în strămoşie te pomeneşti m-or fi atins la poveşti la cele lumeşti la nervul ludic la sentimentul cel mai paludic s-o fi continuând prin mine Bulevardul Brokenheart pe unde trec ăştia cu chitări şi fac totul zob(şi zub), m-or fi înţepat în elegia elefantică de curge atâta zoaie antică. Or fi uitat înăuntru o forfecuţă singur-mergătoare care retează razele de soare şi menţine lumina la nivel constant, pe fişa mea scria Odorul-cel-căruia-nu-i-se-va-cicatriza-nicicând-Ecuatorul, cu suspendare în neant. Iau forma casei în care sunt pusă iau unghiurile cu instrumente de os mă predau acestui sistem geometric cu triunghiul meu sănătos şi nedepilat, în loc de creieri fraierii ăştia sufletul mi l-au spălat şi viaţa de soţie în loc să fie o viaţă de lebădă e un asasinat.
Panoramă antebelică
Ţi-ai uitat aici timpul frumos, în paharele roşii de lichior în filamente care regresează în carne când sticlăria se aprinde seara se aprind şi firele de păr ţi-ai uitat aici un soare. De fiecare dată la lumina asta neadevărată mă sperii când văd militarul străin stând liniştit în fotoliu pe verandă cu părul lui uns peste întreaga structură războinică peste întreaga glandă a agresivităţii. Aproape nu mai pot să cânt, glasul se roteşte fără să atingă corzile vocale ca o roată de moară într-o albie uscată la gât doar cu pietrele tale imense. Dacă războiul a ajuns până aici pe nesimţite cu zeii lui kaki ce nu mai respectă proprietatea şi doamnele va trebui poate să facem un pact, poate chiar o căsătorie marţială în care să fac şi eu de gardă la poarta dinspre vie. Deşi teoretic nu mai pot fi jignită mă tem nespus de vreo grosolănie mă tem de prăjitura cu rom şi ciocolată şi de toate reţetele scrise pe mătase de vechii locuitori ai acestei case. Soldatul străin, ce-i drept, e atât de străin că nu se lipeşte de el nici mantia de ploaie nici anotimpul ăsta extrauterin nici vechiturile şi mai rămâne violul ca singură matodă de atingere în toiul zilei, obosit neras nespălat se prăbuşeşte în corp cu sufletul în jos plin de gravitaţie într-un singur punct, aerodinamic printre cioburile din bucătărie, cu coatele alergând prin balta de cafea în care soarele face o brună radiografie, băieţii care cântă jazz în radio se presimt minusculi şi speriaţi abia atingând cu vârfurile roşii ale degetelor instrumentele electrizate, nici un ajutor, oh, nici un ajutor nu vine din membrele lor îngheţate doar muzică de ciocniri metalice care corespund visceral unor ritmuri cefalice de animal scufundat lipsă de oxigen şi înlocuirea treptată a aerului cu lichid timpanele se deschid brusc în vid de o mie de ori mai alunecoasă decât pe vremea când respectam convenţiile de o mie de ori mai sperioasă pierzându-mă prin zvâcnirile iuţi ale cozii de sirenă.
Trbuie să ai o atmosferă
Iţi trebuie o atmosferă draga mea nu numai să te rujezi să-ţi văruieşti pleoapele ochii faraonic să ţi-i încondeiezi să proiectezi carnea decolteului în soare, violent să decupezi carnea din care sunt făcute cele două picioare. Iţi trebuie o atmosferă oarecare în care trecătorul să presimtă o pădure sau o mare, o nesfârşită întindere de peisaje neclare prin care se plimbă cele mai frumoase imagini ale tale, naturale. Sub umbrele dungate care ţin soarele-n spinare, în sfera ta văratică de parfum încearcă să convingi un înger să-ţi lase o amintire din paradis o oglindire fugară a Evei pe care s-o multiplici în nenumărate ipostaze fără să se tulbure fără să se rigidizeze, foloseşte raza solară fără s-o toceşti tamponează-te uşor cu realitatea lasă mereu loc sfinţeniei să respire. Ai grijă cu genunchii--ei sparg aproape totdeauna peretele delicat ce te desparte de bărbat, fac gropi în imaginaţie apar ca nişte geamanduri trandafirii în oceanul de vin, el o să vrea să se înece, el are voie să încerce atingând cu vârful picioarelor pământul divin. Să nu te-nfăşori în sânge să nu laşi splendoarea să se răcească să laşi fiecărui gest bobul lui de căldură el o să vrea să te rănească el are dreptul să încerce, supremaţia lui e dură. Să mergi numai pe drumuri bogat condimentate cât suportă talpa de pipărate şi totuşi să zâmbeşti. Nu ai nici un exemplu, în lumea feminină nu-nveţi decât să te fereşti, să cerni la nesfârşit lumină pe umbrele diavoleşti, el are dreptul să încerce să smulgă hălci de tinereţe, el are dreptul să te-atingă. Mă duce gura-n altă parte, în altă piesă maculată, ci nu uita de atmosferă de norii tăi sublimi de fată, să nu devii cumva veneră oripilant încercănată, păstrează draga mea distanţa răsnecesară, protectoare, el o să vrea să defileze chiar pe bordura cardiacă, el are dreptul să încerce căci prin lentila lui opacă nimic nu pare să-l oprească.
Coerenţă
Doamne, în regie o roată de aripi învârte lucrurile spre catalepsie, în ciuda muţeniei generale mă fac glas şi leg cuvintele care-au mai rămas, o adoraţie a numelor de scenă copleşite de importanţă care de mult au renunţat să se mai foiască neliniştite când se instalează comod în dimineaţa care-şi ia zborul spre apus ştiind că mereu unele dintre ele vor lipsi rămase acolo jos pe fruntea galbenă a trupurilor scoase din priză. Legate alfabetic în spaţiu, formează o linie continuă care pătrunde în minte se mlădiază mârunt tocată îngrămădită în pagini îşi muşcă singură coada şi ăsta-i happyendul. O singură bucată de poliloghie din care se fac hăinuţe strălucitoare pentru limbă chiar şi peticele chiar şi scamele în salivă se animă, denumesc resturile onomatopeice ale limbajului. Pe deasupra tăcerii sau pe la fundul ei traversează frânghiile verbale care se răsucesc din Turnul Babel veşnică despletire a sensului şi lăcomia de a descrie toate feţele Nevăzutului. Cuvântul n-apucă să cadă jos îl ia din mers altă structură care se risipeşte la rândul ei hrănindu-le pe cele din urmă păstrând autenticul. Ideea speculativă de bâlci cu rotaţii care produc uitare de fapt înfăşurându-se unele peste altele textele sacramentale se obţine acea teribilă transparenţă o ameţeală a datelor despre existenţă. De la gură la gură o punte legănătoare bine prinsă de suflet pe care trece alfabetul în continuă schimbare ca să elibereze naţia vorbitoare. Puncte de maximă tensiune albastre de-a lungul traseului rămân aprinse permanent, degresează venele încărcate ale comunicării câte-un satanic compliment care se pierde-n corp şi provoacă sete. Terenul desţelenit al auzului suportă lanuri şoptitoare un flux de sunete mângâietoare venite din sfera fertilă a dorinţei de exprimare nenumărate tonuri efeminate care catifelează ideea de moarte, care ţes disperate un acoperământ pentru deşertăciune, o faţă pământească pentru minune.
Evaluare optimistă
Câteodată vântul aduce iubire dintr-o ţară uşor franceză locuită de balerini şi balerine care învârt aerul pe care-l ţinuseră chiar şi o săptămână întreagă strâns în jurul corpului gri formând anticiclon cu mireasmă de sărutări verzi şi roşii cu lumină trecută prin gene de aur purificată la suprafaţa de smarald a retinei. Din capitala lor de voaluri în care se construieşte mişcare armonică îmbrăţişare arhitectonică palate de mânuţe împreunate ne vin leacurile pentru singurătate în flacoane atmosferice cu picături de anotimpuri ultrafeerice volatile până la pierderea firii. Găsim uneori în sardonice buticuri salbe topindu-se de pupicuri metraj de mângâieri desfăşurate spre nori fleacuri în scurt popas care arată câte secunde de încântare au mai rămas. Există manufacturi periferice unde se mai face timp manual învârtind perle în ombilicuri. Când cauţi un hamal printre cei cu fruntea plecată de dimineaţă, cristalizaţi în banalitate, poţi avea surpriza desprinderii totale de asfalt în faţa celui mai necorespunzător specimen descurajant ipochimen ionic doric şi corintic pierdut în surâsul lui labirintic. Doamne, cum să-l ocoleşti când toţi îngerii stau la ferestre surâzători dând laoparte şi cele mai neînsemnate scame de nori cum să-ţi ratezi personajul pentru care s-au scris kilometrice ode maladive comprimate-n două-trei bâlbâieli narative. Doamne, cum să treci mai departe când el ocupă universul şi nici nu-i pasă n-ar catadixi să-ţi facă loc nu şi-ar strânge un pic aura în care încap toate stelele şi mai rămâne încă spaţiu destul pentru o mulţime de zodii necunoscute sub incidenţa cărora cazi ca bleaga cu toate laturile tale culte. Doamne, nu rămâne altceva de făcut decât să-nchizi bine ochii şi să treci prin el nimeni nu poate să-ţi spună unde se termină ţinutul ăsta tulbure te orientezi după muşchiul care te strânge şi după focurile palpitante din sânge.
Pagină neclară de jurnal
Apune soarele macrocefal rupe norii visează visul roşu-purpuriu-trandafiriu spre violet până la negru şi mai departe pâna în dosul mort al imaginii fără culoare. Mă mai plimb pe răzoare printre plămânii de catifea ai câmpurilor trag nădejdea după mine ca un copil.Află despre mine că n-ai aflat nimic, noaptea se înţeapă dureros în spic, nu poate să pătrundă, printre ierburi a rămas lumina şi un pic de veselie aburind de la cantină.Suntem în Rusia printre covoare ţesute manual printre animale printre şci şi şcea ca nişte zgârciuri în gât câţiva zei de tundră nu ţin de urât.Află despre mine prin spiritele răcoroase că sunt mai bine, Volga înghite mandoline, rana pare de mătase şi se face din ce in ce mai frumoasă ca un bujor în glastra de-acasă.Îmi caut o formă de femeie salut neamurile minerale e un mod de a vadea prin cristale prin ochiuri vesperale, maine te sun.Poate-o să sune-n burtă, poate o să sune-n altă străinătate, de-aici din iurtă firele sunt încurcate.Să-mi răspundă sufletul,să-mi răspundă teama de gol să-mi răspundă tabloul tău de pe hol.S-a-ngustat fanta vorbirii, au avut loc prăbuşiri lexicale sau pur-şi-simplu ţi-e lene de sentimentele tale?Miezul nopţii prin excelenţă slavon mă urmăreşte taie în urmă toate legăturile palide cu ziua de ieri, divinitatea îşi schimbă înfăţişarea, apogeul obscurităţii e atât de instabil!Ghidul vorbeşte prostii, ne spune că suntem în Ur la fundul civilizaţiei şi-al urbanităţii la începutul actului zidirii într-o piaţă care-a dat înapoi până la capătul sălbăticirii.Un rusnac cuprins de farmec (balalaica n-are ton) mă apucă de iubire şi mă trage sub palton.Mă complac, cu toată barba el mă-nţeapă, mă grăpează, devin cât se poate de agricolă, intrat în pepenărie el se-adăposteşte sub claviculă dar nu stă mult şi dă iama-n tot colhozul îmbătat de parfumul capitalist mă striveşte dar i se taie răsuflarea când descoperă în mine sperietoarea.
Depuneri uşoare
Descopăr câte-o laşitate suavă în dosul fiecărei icoane--sângele curge prin macaroane, de la stâlpul neatârnării mi-am luat o vreme cam prea etericăşi o trăiesc într-o tăcere sferică, uneori intru în electricitate şi lucrurile verzi de fulger le las să mă pişte de superioritate. In sat cărările sunt scări de lut ce se urcă, se ridică pe fân aburcarea pe căpiţă a ultimilor români în turnul lor înmiresmat unde se moare de bătrâneţe de ochi albaştri de prea multe veri bătute-n piele, de frumuseţe. Axa de simetrie pătrunde prin vertex înţeapă toate sentimentele şi iese printr-un oftat, lapte verdeţuri cereale atât de fin s-au digerat încât ne putem culca direct pe litere pe gânduri osoase pe caricaturile flasce detensionate ale monştrilor nocturni care ţârâie: întunericul e plin de ace.Dă mersul la lustruit să fie bine periat de drumurile care se învârtesc cu viteză pe roata lor de piatră acoperită cu pâslă să strălucească noaptea încolăcit pe dormeză, reproduceri minuscule ale căilor celeste, uite acolo sus la cotitura Căii Lactee ne-am întâlnit când eram două stele. Şi acum trebuie să aprovizionez cu lacrimi ochii Maicii Domnuluisă-i aprovizionez cu somn din când în când şi nici o impuritate de-a ta să nu se strecoare în cele două şuvoaie luminoase care care traversează biserica prin corp. Amintiri retezate peste tot şi încă se mai învârtsăbiile dupăamiezii tăind tendoane, carnea rămâne plină de vişine-răni acrişoare şi zemoase. Vara se răspândeşte de sus din vârful vârtejurilor de paie în care boturile vitelor vor face găuri mirosind a ploaie pe unde se vede timpul de jos în sus înaintând din ce în ce mai galben spre toamnă un flux dirijat de insomnie: ca să se coacă toate cele trebuie să stai cu ochii deschişi noaptea pe ele, să produci fierbinţeală şi lumină cu glanda solară deschisă la maxim lucidă şi-apoisă urci pe scara interioară printre umflături roşii care cresc şi descresc planete de sânge a căror forţă caldă te trage înapoi mânjindu-ţi trenele albastre.
Relatare
Concursul pentru Miss Bătrâneţe s-a desfăşurat într-un loc tăcut, pe tăişul lunii-seceră fiecare concurentă şi-a pus gâtul de găină cu speranţă evidentă. A fost măsurată adâncimea ridurilor cu piciorul englezesc rece multe mame au picat la proba asta şi s-a auzit un protest. Un protest, un vaier, volute de aer înghiţeau lumina şi s-a tras cortina, s-a tras din carne, s-a tras din burtă speranţa lor a fost întreruptă. Harta senectuţii făcută cu ochii închişi tremura pe râuri, pe uscat, pe cearceaful ce fusese la-nceput curat. Pe când stăteau aliniate cu sufletele ridicate încărcând religia cu basmale cu papuci cu şosete flauşatecu fuste negre vestejite cu şifoniere fix cât un cavuo în care pândeşte Kur, lipsit de autonomie, însufleţind ca să nu se plictisească rufăria mirosind a iască în această anticameră ca un bungalow mereu încuiat, ele s-au dezactivat, ceea ce vedeam era o mare de piele gălbejită care ţinea la suprafaţă ochii buzele şi nasurile naufragiate ce se-ndepărtau himeric de realitate. Ca să analizeze fără să insulte, bărboşii din juriu şi-au pus patrafire, s-au organizat în culte, au monopolizat ultima suflare care trebuia să fie destul de înaltă pe măsură ce participantele păşeau în lumea cealaltă trăgând cu îndârjire după ele imaginile elementare de fii şi fice, lungindu-le într-o spirală de adorare dezoxiribonucleizatoare. Au fost bine regizate micile scene din eternitate când trecând prin şiruri îngheţate de oglinzi lăsându-şi rând pe rând în ele câte-un element definitoriu nuditatea căpăta un aspect iluzoriu, cu mâinile streaşină la ochi întreaga asistenţă mai degrabă intuia a lor ultradelicată prezenţă, aeriana defilare pe căile solare orbitoare--a fost o adevărată revoluţie artistică pe o orbită îngerească. Notele s-au acordat singure într-un cor spontan, a fost de ajuns să ne dezlipim buzele şi cântecul sufletului a ieşit înflorind zările până departe pe urma trenelor lor răcoroase care se pierdeau în noapte. Pam-pam.
Toate s-au întâmplat
In femininul meu albastru, eviscerat, într-un anume fel toate s-au întâmplat: căderile de îngeri într-un lanţ pufos pe care-l port pe umeri în ceasul răcoros, alungare din fiecare rai, din fiecare poiană existenţială unde-mi depuneam armele şi ridicam un cort crezând că-i inepuizabilă sursa de confort, pipăiam noaptea şi bănuiam că zeul are barbă dar am văzut în zori că îi crescuse din toţi porii iarbă: era un corp prăbuşit care nu mai putea să se mişte căci dansase până la epuizare pe silabele rugăciunii mele agrare. Deriziune!,,De" de la decădere, ,,ri" de la ridicare, ,,zi" de la ziurel de ziuă, ,,u'' de sine stătător şi grav, ,,ne" ca prefix pentru grupul de cuvinte slabe care nu pot ţine realitatea în patru labe. Am ridicat momentul şi-am plecat, trecutul venea după mine îmi mânca paşii, părea că nici nu m-am mişcat--deja-vu, deja-lu, deja- perdu. Toate perdelele insomniei înconjoară acest pat toate cortinele din aripi de molie toate frunzele uscate de viţă care în această bucolicăsuburbie au ţinut loc de lenjerie, toate s-au întâmplat. Priveliştile au consumat lumina au ajuns la capătul roşu şi usturător al cunoaşterii unde răsăritul şi apusul se contopesc. Durerea a trecut prin pisica adormită prin şirul de căni cu maci din vitrină prin pieptene prin puloverele pline de naftalină prin lapte şi ceai prin ouăle din frigider şi a ajuns la mine sfârşită. Duminica se târăşte moale pe burta noastră lăsând un fel de dulceaţă albă curgând lent spre amiază, prin spatele nemuririi care stă mereu trează ca un panou renascentist în mijlocul camerei privindu-ne în orice punct am fi cu ochiul ei emergent. Nici o temă în aer, nici o temă, gândurile pot fi prinse uşor cu un coşuleţ fin din pai de orez pe dulap pe speteze pe stinghiile de fosfor ale timpului gradat până la tavanşi mai sus, la vecinii celeşti. Istoria e bătătorită pe toate părţile asfaltată cu lespezi mortuare toate s-au întâmplat în mine şi toate au fost aproape folositoare.
Encefalus
E maxima economie care se poate face cuplând gândul direct la duza cea mai eficientă evitând o abundentă pierdere de amănunte în cadrul mult prea larg al ritualurilor de împerechere evirând să te dai cu capul de birou, de presspapierul adus dintr-o călătorie de afaceri în care ochiul a ieşit o clipă dintre cifre şi s-a aşezat ca un fluture pe curiozitatea aia strălucitoare. E o chestie de management de relaţii sociale de examen la claustrare de chirurgie psihică de ejaculare a ideilor geniale. E o chestie... Ca să se poată înfrupta din reclame din reviste din orice hologramă se va reduce la minim masculul şi se va introduce în rană. Această micuţă capsulă umană care-l poartă-n spaţiu pe Cel Dorit printre stelele tale înfipte pe conturul precis al zodiei şerpuitoare, prin vidull tău înnebunit, e rezumatul aparatului pentru iubit gânditor, o rădăcină de umor a intelectului surescitat. Te-ai urcat cu psihicul în pat pe laterale totul se transformă-n aripi întinse pe curent zeci de cearceafuri proaspăt spălatecâmpuri magnetice de-un alb efervescent. In loc săiasă prin cele cinci simţuri gândirea masivă şi suverană iese printr-unul singur ca o deliraţie, structurile de oţel ale logicii se topesc şi efluviul incandescent duce spre final criza de nervi, criza de identitate stiloul batista telefonul cutia cu agrafe şi toate celelalte obiecte mici gravitează în jurul tău căci produci, da produci, produci atracţie nelimitată. In mijlocul colilor albe într-o baltă de cerneală roşie encefalusul abia format aproape cantr-o fabulă în care animalul îşi ia încet-încet în serios rolul de bărbat e deja capabil să absoarbă lumea pe la un capăt şi s-o deverseze pe la celălalt. Costumul pătat a rămas mărturie oribil agăţat după intemperie atârnând deasupra unor ţinuturi străine devastate de simbol o mie de melci trag sufletul la loc prin nămol. Stai pe rezervele de vitalitate din subconştient. Cravată, curea, se strâng convulsiv după dilataţie presspapierul păstrează o fosilă vibraţie de pe vremea când în vitrină avea o ultramagnetică vecină .
Lumpenproletariat
Căţele negre de apă în lumina farurilor bariere de mătase în calea vitezei care satisface pneumatic şoferii ce ţin moartea în braţe cărare prin părul ei rar derapaj pe mătreaţă serpentine unsuroase. Izbind corpuri moi de omidă imensă care se prostituează care roade urechile vegetale care-a fost plină cu pastă verde de gheaţă luminoasă. Că nevasta dă telefon şi vocea iese oarbă ca o prelungire intestinală îţi caută gura ascunsă pe unde umbli la ora asta că nevasta dă telefon...In timp ce ele-şi dau jos blănurile fleaşcă de căţea care rămân întinse-n urmă pe şosea în timp ce ele alunecă goale pe parbriz bucăţi de gelatină autumnală cu şolduri argintii ce lichidează şi zici că transpiri. Şi zici că transpiri şi zici că sufletul vomită ies din tine minutele te ţii strâns de firul epic lătrăturile se-nteţesc gurile rujate se deschid intermitent nevasta se chinuie să iasă din telefon cu creştetul înroşit împinge plăcuţele cu microcipuri, braţul cu care azvârli mobilul pe geam e deja un braţ de serafim. E un braţ de serafim cu muşchi eterici forţă străvezie albastră-verde. Lumea iese din acceleraţie izbucnesc pomi amestecaţi cu felinare ţinute de beţivi în erecţie electrică fulguraţie o mie de acte sexuale citadine se-nşiră pe retină ca puncte violente ochi de felină. In timp ce ele se descalţă de puzderia de bărcuţe de lac cu toc colorate rămân în urmă pe şosea şi tălpile ca nişte feţe primitive care simt totul prin piele se urcă pe cărările tale încordate înapoi în coastă intră femeile toate simţi în tine alunecări de sirenă. Nu vrei să fii Adam smulgi oripilat frunza de viţă rânduri de vie răsar din ea în ridurile brune de la periferie. Frânezi lung şi chinuit intri într-o constantă alunecare nu ai amărâtule nici o asigurare e o maşină furată de la unu' care trebuia să ajungă în rai ce confuzie idioată. Le laşi să te năpădească, dac-or fi zeiţe or să aibă muşcătura curată şi uşoară o roată de aur zimţată de sus până jos să fii bărbat măcar o dată.
Precipitare
Gânduri din ce în ce mai viguroase cresc pe valet spalier în carne şi oase pentru umbre de domnişoare, se dezvoltă pe carnea lui respectuoasă semne de întrebare şi de exclamare arată ca un arici trezit din hibernare consumat şi totuşi gras de păcat primind ispitele perpendiculare pe o muchie sensibilă de... bărbat?!? Ce idee vitală: moartea nu e chiar de tot mortală, sicriul plutind pe rouă în fundul grădinii găzduieşte deocamdată doar crinii căzuţi la datorie, sufletul supus caznelor lirice ameţit de parfum încă susţine printr-o încordare neuronică bolta platonică. Dar rămân prea multe elemente anarhice care ar putea alcătui o anatomie, cap la cap segmentele musculoase, ornamentul-bărbie, forţa de apăsare, o idee care nu mai încape sub pălărie. Doamna care trece gâdilând poteca, gâdilând sfinţii, gâdilând gardienii cereşti care nu au voie să râdă şi-şi trimit hohotele prin cabluri luminoase în burta lui plină de fidelitate încâlcită, degetele direct conectate la această enterocolită, filmul mut care rulează pe endocraniu, autentic film de peşteră, un film în care vânătorii intră unul câte unul după pulpele ambulante. Andante-andante. Cucoana se răsteşte la el e neagră-n cerul gurii ca orice patriciană e neagră în cerul ei elegant, nu înţelege că de fapt convieţuiesc. In spaţiul auricular se fac jertfe artistice, el simte cum îi cresc mlădiţe cristice stabilizatoare, rămâne tăcut în picioare. Lobotomie pe lăcrămioare. Sunete care ies pe altă parte şi cad de la înălţime în apa ce-i desparte. Şi din nou la muncă dezvelind chinul din cârpele lui murdare, cărare la mijloc pentru bătrâneţe. Ea e făcută din bucle de aramă veşnice mănâncă îngeri între două sfeşnice în care ard bărbaţi, ea e făcută din resturi de copilă bine cimentate un cazan cu smoală clocoteşte sus pe înserate. Şi-acum valetul e plin de sânge spaniol aproape ca Cidul hoinăreşte, apogeu al uitării-luna. Ce mică e ea în căsuţa de argint în care trebăluieşte ca o femeie oarecare pune fiecare pasiune la locul ei face mâncare adaugă şold umăr rumenit piersici cu sfârc în timp ce invitatul nu zice nici cârc.
Rezerva mistică
Materie orară din care decupez zile triunghiulare de femeie tu nu poţi să vezi marginile cazi de pe secundă îţi scrânteşti puţin sufletul eşti mereu la reanimare sub ziar cu cafeaua în perfuzie fierbinte cu un picior în prelungirea celuilalt în prelungirea piciorului de la masă în prelungirea viului în veşnică prelungire. Gura anterioară prin care vocea coboară şi antisărutul urcă. Eu deschid cerul tu îl închizi că se face curent ne trage îmi prinzi glandele înăuntru încep să se umfle cu toamnă presează îngeri ce frumos ierbar alb plin cu colilie smulsă direct din veşnicie. E un tub la capătul religiei prin care ies păcatele-tubul speculativ. Morţii tăi şi morţii mei nu se simt bine împreună monosilabele lor seamănă cu un scârţâit de sondă se ceartă amfiguric zguduind sistemul nervos teluric îşi izbesc câmpurile refractare în care lanurile de inconştienţă se întrepătrund în restul omniscient de lumină de sub pământ. Sunt o mie de cabine făcute din aer de cuarţ în care modelele erotice aşteaptă să fie trezite, sărutări în vânt la cote înalte vânătoarea de himere alunecoase cu feţe de mătase prin care răsăritul aprinde ochi radioşi prin gura lor deschisă se vede peisajul trecând în viteză dungi verzi în trepte dar şi obiecte de asceză fotolii pentru corpul eteric birouri prin care circulă seva rezemătoare roz pentru gânduri şi o legănătoare pentru luciditatea care se cojeşte de luciu. Gravitaţia cere sâni cere aplecări repetate atingeri ale frunţii cu naturile moarte într-un şir de pahare cu picior se strânge strălucire şi în acest fel tăcerea se goleşte de sine. Rămâne a noastră, a fiecăruia. Gândul circulă pe dungile de la cortină ca o muscă, aceste şine ferate galbene duc undeva într-o rezervaţie de loc naturală plină de scoici în care bătrânii se închid ca să reziste lungii călătorii prin vid. Nevestele marine cu părul ud încărcat de perle îşi construiesc aici câte-un postament catolic de actriţă care scoate bucăţica de anafură din gura bărbaţilor când ei zâmbesc.
Femeia-caveler
Atâta câmp de jur-împrejur în care să imprim urmele superficiale ale aventurii în bun-simţ şi în nebunie găsind acelaşi lucru o grăunţă divină pentru ca timpul să devină solid şi să mă ţină deasupra celor o mie de zile. Ca şi cum întreaga umanitate s-ar strădui să facă din mine o regină cronici favorabile diagnostic optimist chiar dacă pe seară capul greu de maturitate se lasă ca un soare brun ars pe de-antregul. Scenele casnice. Oasele de piatră ale acestui schelet puternic sunt însoţite de bătăi delicate ale aripilor de fluture şi se poate spune că monumentul simte şi gândeşte poate să intre pe uşa dinspre nemişcarea absolută şi să înceapă să se comporte ca un om contemporan coborând cu iuţeală meteorică în gropile pline cu amănunte care trebuiesc agăţate uniform de secunde. Fie-mi permis să port culorile unui bărbat care chicoteşte în batistă care se apără de gânduri cu jurnalul care se dichiseşte în baie deschis în faţa oglinzii printr-un surâs adânc, care se codeşte să se apuce de treabă. Fie-mi permis să câştig un turnir pe stradă în viteză trecând pe lângă celelalte doamne bune de doborât cu umbrela ţinută strâns dezumflând corpul lor romantic injecţie cu apă de ploaie direct în suflet contra iubirii. Fie-mi permis să înnebunesc să port ligheanul pe cap să mă trec singură de sute de ori prin maşina de tocat pentru un Dulcineu. Şi să rămân calmă că politeţea dispare de îndată ce ai folosit-o e ca o jucărie de lac crapă uşor şi se vede lemnul strămoşesc biruitor. Şi fie-mi dăruit sărutul ca un desert de apă la capătul deşertului unde himera obosită se lasă prinsă cu toate mările ei de dedesubt în care sexul se credea absolut liber, un simplu purtător de otravă care nu gândeşte, un ochi roşu conectat la fericire prin orbire. Recitând gutural o doină de haiducie fie-mi permis să mă retrag în munţi să opresc caleştile cu seniori sub ghilotine verzi de iasomie să-şi lase ultima economie.
La sfârşit va fi cuvântul
La sfârşit va fi cuvântul retrăgându-se uşor pe deasupra apelor amestecate în care se mai vede o domnişoară cu talie fină şi pulpe bronzate care are deja cap de babă cu o floare neagră pe creştet crescută direct din creier deschisă în gol. Pe coridoarele pustii urme de nămol de la creaturi însănătoşite care au luat-o într-o direcţie mareu inversă spre suflet, galbene şi reci punctele de vedere rămase pe jos încăpăţânat. Se poate zări pe geamurile imense fecundaţia printre algele care atârnă din cer marea deflorare şi zdrenţele realităţii sub care carnea formează un ou roşu inflamat crispat cu ridurile strânse mecanic retractate şi scoţând aburi, aproape lipite buzele căptuşind canalul vorbirii zmeurii turtindu-se căci cuvântul a devenit de plumb şi tot îi mai creşte densitatea pe măsură ce gândurile se golesc şi ochii topiţi într-un glob murdar resping imaginea produc o electricitate oarbă impersonală, se descarcă. Iar toate muchiile ierboase încă viguroase sunt sorbite în vârtejul de clorofilă şi vara zadarnic încearcă să-şi muşte coada paralizată: nu mai e continuitate, şezlongurile răsturnate şlapi şi o turmă de obiecte gonflabile izolate pe Chomolugma încep să plutească. Nu se mai simte aroma omenească iunie iulie august formează o linie frântă deschisă în mijlocul căreia stau aproape destinsă pregătită pentru toate soiurile de răni, sub aripi urme de luptă cu iubirea unde fiinţa e mai roz şi mai moale. De la picioare a-nceput deja să se amestece masculinul cu femininul anulându-şi reciprocspecificitatea ajunge la inimă inundaţia o răvăşire de sentimente efervescente în locul lor rămâne răcoare atât de puţin aer mai este în jurul soarelui devenit în scurt timp lună apoi şi mai palid pe măsură ce se umple cu apă, fără nici o rază, căci ecoul ştergând toate literele care-au mai rămas porunceşte surd să nu mai fie lumină.